Visul călătorului

Păstrați strânsă legătura

Cu cei vii, părinți și frați,

Cu prieteni, de-s prieteni

Și-i simțiți apropiați.

Nu-i uitați, nu-i neglijați,

De-s bătrâni, să-i ajutați;

Întrebați-i de-o duc bine,

De nevoie au de tine.

Viața-n lumea asta nouă

Este tare-nșelătoare.

De te-a prins în a ei mreje

Nu mai ai nici o scăpare.

Și te duci, și te tot duci,

În urmă nu mai privești.

Te trezești că într-o zi

Uiți drumul întoarcerii.

Ai vrea să faci cale-ntoarsă...

Din priviri străbați văzduhul,

Te simți tot mai mult străin,

Întristat, îți apleci fruntea

Cufundându-te-n suspin.

Mulți s-au dus și duși au fost,

Li s-a șters până și urma.

De sunt bine sau li-e greu,

Știe numai Dumnezeu.

De pe plaiul strămoșesc

Scriu, tot scriu întruna

Și colind cu al meu gând,

Întreg pământul și lumea.

Căci niciunde nu-i mai bine

Când îmbătrânești,

Decât lâng-ale tale rude,

Rude bune, strămoșești.

Nu e om plecat în lume,

Oricât de bogat ar fi,

Să nu-l prindă dor de casă,

Să viseze că se-ntoarce - într-o zi.