Călător prin lumi paralele

Mi-e dor de oamenii deștepți, plini de umor,

Erau cândva în numar mare,

Am petrecut mult timp în preajma lor,

Așa plăcut era, o desfătare.

Unde s-au dus, de ce-au plecat, nu știu;

Eu încă-i caut prin orașe și prin sate,

Nu mai găsesc niciunde chipuri luminate,

Dau doar de oameni sobri, cu fețe încruntate.

Mă întreb de timpul s-o întoarce?

Așa m-aș bucura de tare,

Să cânt din nou la câte-o sărbătoare,

Să admir lumea prinzându-se în hora mare.

Să aud chiote de veselie

La câte-o nuntă sau o cumetrie,

Să văd flăcăii prinzându-se-ntr-o sârbă,

Cu frunțile-nălțate ținându-se de umeri!

Să văd cum fetele se prind în hora mare

Și mână-n mână dansează fericite,

Privind la câte un fecior, făcându-i semn, discret,

Hai! Vin-o-n joc cu mine.

Să văd pe miri înconjurați de nași și de nuntași,

Mergând în grup voioși către altar,

În fața Domnului să facă legământ

Și în iubire să facă jurământ.

Mi-e dor, mi-e tare dor, sunt încă tânăr!

Eu nu mă schimb, așa rămân,

Un iubitor de oameni, de frumos,

Căci, fără de iubire, de-omenie, nimic nu-i de folos.

În răcoarea dimineții printre abur de cafea

Privesc lumea cum se schimbă

Cea de ieri parcă n-a fost

Alta-i lumea, altu-i timpul peste tot s-a așezat.

17.05.2026

Marin Năstase