Stejar bătrân

La umbra ta, în verile toride,

M-am odihnit și eu

Și tata și bunicul...

Eu încă vin din când în când la tine,

Mă prinde-adesea câte-un dor...

Îmi este drag ca trunchiul și coroana să-ți privesc,

În liniștea ce te-nconjoară,

Mereu, stejar frumos, mă regăsesc.

Cândva erai în mijlocul pădurii...

Ai tăi confrați stejari

Au fost tăiați și scoși din rădăcină.

Ce falnici mai erau!

Pădurea se-ntindea

Pân'hăt în Valea Tutovei,

Parcă o văd, eram copil pe-atunci,

Îi văd frumoasele-i poiene.

Și n-am să uit, nicicând,

Culoarea galben-aurie

A frunzelor ce, una câte una,

Cădeau târziu în Toamnă,

Formând covor multicolor.

Mai văd în amintire

Un iepure voinic,

Nedumerit de ce se-ntâmplă,

Se auzeau topoarele pocnind,

Cum eu eram pitic,

A dat să vină către mine, apoi...

S-a’ntors și țop, țop, țop,

Printre frunziș, a dipărut.

Frumoase amintiri

Și, totuși, triste.

Mi-e dor de-acea pădure de stejar,

Ce, azi, nu mai există.