Reverie

De vă place ce eu scriu

Puteți să aplaudați.

Iar de nu, n-aveți decât,

Puteți să mă criticați.

Nu mă supăr nicidefel;

Îmi deschideți noi ferestre

Înspre a cunoaște lumea

Cum gândește, cum trăiește.

Tic tac, tic tac, tic tac...

Cadențat a trecut Anul,

S-o opri o clipă-n gară,

După care se retrage

Făcând loc celui ce vine.

Între timp, îmi văd de treabă

Și-mi trăiesc viața din plin;

Fac ce pot, cât pot de bine

Și glumesc acum cu tine.

Atunci când eu vreau să cânt,

Intru-n codru că e sfânt;

El mă știe cel mai bine

Și cântă și el cu mine.

Păsările din pădure

Se adună-n jurul meu

Agitând toate din aripi

Cântă-n cor cântecul meu.

Apoi, drept mulțumire,

Cânt și eu cântecul lor;

Îngânându-ne'ncontinuu,

Zile, seri și nopți de-a rândul.

Când mă satur de cântat,

Mă retrag la Stejarul cel Bătrân...

Îl întreb vrute, nevrute,

Liniștit, el la toate îmi răspunde.