Mi-e dor

Mi-e dor de-a mea copilărie,

Să urc în deal, la Grop, unde-aveam vie,

Și, dintr-un leaț desprins din gard,

Să-mi fac un schi.

De fapt, îl am și-acum în pod, la casă,

Mai dau cu capu-n el când urc pe-acolo,

Spunându-mi parcă:

- Hai, mai scoate-mă din nou pe coastă!

Mi-e dor de-ai mei colegi de joacă,

De Sandu, de Culiță, de Mihai,

De Angheluță și de Daci

Cel ce mă-nvăța să fac numai prostii.

Mi-e dor să urc în deal la Grop,

Acolo este un Sfânt loc.

O văd pe Mama cum lucra în vie,

Acolo-mi văd frumoasa mea copilărie.

Mergeam adesea și priveam

De la-nălțime satul meu

Și tare drag îmi mai era

Când, toamna, seara mă prindea.

De după deal, la răsărit,

Venea și luna la privit.

Când era mare, luminoasă,

Vedeam întreaga Vale a Tutovei!

Cu drag o cuprindeam în brațe

Și nu o dată, ehe, hei...

Adesea contemplam în noapte

Pân'mă prindea și ora trei.

Trecut-au anii, nu-s prea mulți,

Pân'la o sută zece ani

Mai am de colindat prin munți,

Soveja, Lepșa, Gălăciug...

Superbe briliante naturale mă așteaptă!

Mi-e dragă viața, o ador,

Așa sunt eu de când mă știu.

Mi-e dor de-a mea copilărie,

Deși copil mă simt și-acum.