Glasul codrului

Vorbesc, codrule, cu tine

Căci cu oameni, n-am de unde.

Oamenii, s-au pierdut demult pe drum

Și s-au transformat în scrum.

Tu mereu ai fost dispus

Să asculți ce am de spus

Și mă-ndemni ca să gândesc

Drumul să-mi călăuzesc.

Multe-n timp ai auzit

De la cei ce prin tine au trecut.

Toate le-ai păstrat în minte,

Azi, le-mpărtășești cu mine.

Dragă codrule, noi doi

Ne-auzim și ne vorbim.

Tu, îmi spui povești din veacuri

Despre lumi din alte timpuri.

Glasul tău plăcut răsună,

Totdeauna te ascult cu bucurie.

Iar poveștile ce-mi spui toate sunt interesante,

De-ar fi timp, le-aș scrie pe toate.

Omule cu suflet bun...

Eu vorbesc numai cu tine.

Ce-ți șoptesc nu afle nime'

Nici nu scrie nici nu spune.

Ține numai pentru tine

Și nu povesti la lume.

De-ai să spui la încă unul,

Va afla întreg norodul.

Tu ascultă-mă și taci;

Căci tăcerea e de aur.

Tot ce-nveți azi de la mine,

Călăuză-n viață-ți fie.

Fiecare se descurcă după cum îl duce mintea.

Face câțiva pași în față,

Nu prea mulți și nici prea mari,

După care, se sufocă.

Tu vei merge înainte

Peste timp vei dăinui

De-mi asculți învățătura,

Tare bine îți va fi.

Tainele nu-s de vânzare

Nu se dau, nu se-mprumută.

Sunt a cerului cristale

Pentru încă vreme multă.