Corul prieteniei

De cântat cântă tot omul,

Eu cânt oful și cânt dorul.

Și mai cânt de dragoste,

Că e mare pacoste.

Păsările vara-n luncă,

Vin adesea și m-ascultă

Le ascult și eu pe ele,

Cum cântă pe rămurele.

Vin multe, cu sutele,

Cuibăresc toate-n livadă,

În livada mea cea dragă.

Seara, pe-o crenguță'naltă,

Vine și privighetoarea!

Și așa frumos mai cântă

De stau toate și-o ascultă.

Cintezoii, mierlele,

Se întrec în cântece

Și nu zici că-i gălăgie,

Toate cântă-n armonie.

Tot seara, pe înserate,

Vine câte-o făzăniță,

Scoțând sunete ciudate.

Parcă, parc-ar vrea a-mi spune,

Stau și eu pe lângă tine

Că e vulpea după mine.

Uneori mai stă pitită,

Bine-ascunsă jos în râpă.

Sau, poate, uliul e de vină,

Vine și mai dă târcoale

Când foamea îi este mare.

Și uite-așa, seară de seară,

Dimineața de la patru,

Cântă păsările-n luncă

De răsună întreg satul.

Vara repede s-a dus,

Toamna este pe sfârșite,

Iarna e tot mai aproape...

Păsările au tăcut,

Printre sălcii s-au pitit.