Nu-i nimic și totuși... este

Fluxuri, fluxuri și refluxuri,

Din străfunduri și înalturi,

Se pornesc de multe timpuri,

Ținând viața trează, vie.

Continuă legănare între apă, vânt, pământ,

Nu le lasă să adoarmă,

Doar le odihnește un pic,

După care iar le mișcă,

Într-un ritm necontenit.

Fără fluxuri și refluxuri,

De s-ar separa-ntre ele

Nu ar mai exista viață

Și nu ar mai fi rotire

Între ieri și între mâine.

În adânc s-ar scurge apa,

Pe pământ n-ar fi nimic,

Numai vântul ar mai bate

De la Sud la Miază Noapte.

Leagănul e prins de stele,

Luna-i cea care-l împinge,

Trează este, zi și noapte,

Pornind fluxurile toate.

16.01.2026

Marin Năstase