Tu, tinere vlăstar

Te-ai născut și ai crescut un pic?

Învață din fragedă pruncie

Să îți creezi o fantă de lumină,

Călăuzitoare în viață să îți fie.

Urmeaz-o și mărește-i luminozitatea,

Așa cum o percepi și cum îți place;

Dezvoltă-ți intelectul și mărește-l,

Pe înțelesul tău, nu pentru alții.

Fii conștient de la-nceput că viața este dură;

Te bucură de ea și dă-i valoare,

Culoare dă-i și o respectă,

Și urcă-ncet, treaptă cu treaptă.

Dă-i prețuire clipei, e unică în felul ei,

De ai lăsat-o ca să treacă, trecută e.

Să nu te-ncrezi în ce ți se arată,

Adesea sunt fantasme, evită-le în grabă.

Pe placul tău să fie totul,

Rău nimănuia să nu faci.

Când simți că răul se-apropie de tine

Ferește-te, altfel urât te mai lovește.

Încrederea în oameni să-ți fie rezervată...

Ei sunt precum sunt crocodilii:

De-ndată ce te-au prins,

Te trag în adâncuri.

Iar din mizeria umană nu vei putea ieși,

Decât rupt în bucăți mărunte.

Oricât te-ai strădui să te refaci,

Nu vei avea sorgintea dinainte.