top of page

După două mii de ani

  • Poza scriitorului: Artist Marian Năstase
    Artist Marian Năstase
  • 24 dec. 2021
  • 1 min de citit

Actualizată în: 15 feb.

Două mii de ani, degeaba.

La fel și-atunci, la fel și azi.

Nu-i nici o diferență.

Dragoste și ură.


Unul mai tare, altul mai moale,

Unu-i cinstit, mai mulți sunt hoți,

Negustori atunci, negustori și azi,

Păcălitori și păcăliți,

Înșelători și înșelați,

Pe-același drum, cu toții merg.

Spectacol hâd organizat de cei escroci.


Oamenii simpli, învățații,

Acei cu bunul simț în ei,

Privesc neputincioși și tac.

S-a încercat și-a fost trimis

Să dreagă cele rele EL.

A pedepsit, a și iertat,

A vindecat, ne-a învățat.

Degeaba.


Cei răi au devenit mai răi,

Tot mai avari, tot mai perverși.

Și luptă, luptă, luptă, luptă,

Se iau de gât unii pe alții,

Toți vor mai mult și mai de preț.


Oamenii simpli, învățații,

Acei cu bunul simț în ei,

Privesc neputincioși și tac.

Așa a fost, așa va fi,

Un bâlci necontenit.


Două mii de ani, degeaba. La fel și-atunci, la fel și azi.
Nu-i nici o diferență. Dragoste și ură.

Comentarii


bottom of page