top of page

De dragoste

  • Poza scriitorului: Artist Marian Năstase
    Artist Marian Năstase
  • 22 nov. 2022
  • 1 min de citit

Când vine primăvara,

Voi semăna în grădină

Doar sămânța dragostei.


Din pământ când o să crească,

O să chem să le-ngrijească

Numai fete și flăcăi.


La-nceput, nu prea or ști,

Însă eu le-oi povesti,

Care e rostul iubirii

Și secretul fericirii.


Căci, în viață, geaba tu le ai pe toate,

Fără cele surogate.

Geaba ai mașini, palate,

Fără dragoste-s deșarte.


Dragoste, sămânță rară,

Eu te-am strâns de pe ogoară

Și te-am pus într-o cămară.


Dragoste, frumoasă ești,

Mă ții noaptea la povești,

Când adorm mă învelești

Zilele îmi fericești.


Dintr-o floare-o să fac două,

Apoi nouăzeci și nouă,

Am să strâng sămânța toată

Și-am s-o pun într-o găleată.


Când vântul va bate tare

O să urc pe deal, în zare,

În văzduh o să te-arunc

S-acopăr întreg pământ.


Să crești dragoste frumoasă,

Să intri în orice casă,

La om să fii temelie,

Dragoste, pentru vecie.



Comentarii


bottom of page